Elevii de anul I, față în față cu ținta, la prima lor ședință de tragere în poligon
- 08/10/2025
 
Zilele acestea, liniștea poligonului Capu Midia a fost spartă de ecoul cadențat al focurilor de armă. Pentru elevii de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, a fost prima întâlnire cu ședințele de tragere, unul dintre momentele definitorii ale instrucției militare.
După săptămâni întregi de pregătire teoretică și exerciții fără muniție, elevii de anul I au avut ocazia să pună în practică tot ce au învățat. Sub privirile atente ale comandanților și instructorilor militari, fiecare și-a luat în primire arma, a intrat pe aliniamentul de tragere și a trecut prin emoțiile inerente debutului. Reculul primului cartuș, respirația controlată și concentrarea asupra țintei au transformat teoria în experiență autentică.
Pe margine, colegii își așteptau rândul urmărindu-și cu mare atenție camarazii. Concentrarea a fost la cote maxime, la fel și dorința de a reuși și de a demonstra că profesia militară este, într-adevăr, una de vocație. Instructorii au corectat fiecare ezitare și au oferit sfaturi concise, în mod repetat, iar elevii, de la o tragere la alta, și-au ajustat pozițiile, gesturile și ritmul.
După epuizarea tuturor cartușelor, chipurile elevilor arătau aceeași combinație de oboseală, satisfacție și mândrie. Dincolo de țintele lovite, exercițiul a însemnat un pas important în formarea lor ca viitori maiștri militari de marină, prin asumarea disciplinei, a responsabilității și a spiritului de echipă.
Pentru fiecare dintre ei, această zi va rămâne una de referință fiind sinonimă cu începutul drumului în care civilul se transformă treptat în militar, iar pregătirea capătă greutatea și seriozitatea meseriei alese.