Ceremonia depunerii Jurământului Militar

  • 20/10/2023

 

Într-o atmosferă de bucurie, emoție și mândrie, în care și vremea a ținut cu ei, 76 de elevi de anul I ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale au depus vineri, 20 octombrie, jurământul de credință față de Patrie și popor, devenind, astfel, cei mai tineri militari ai Armatei României.

Legământul suprem de asumare a unei vieți de sacrificiu în slujba intereselor națiunii a fost rostit, într-un glas, în prezența locțiitorului Șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul de flotilă Marcel Neculae, comandanților de mari unități și unități din Forțele Navale Române. De asemenea, la ceremonie au fost martori zeci de membrii de familie veniți chiar și de la multe sute de kilometri depărtare pentru a le fi alături tinerilor curajoși care au ales să urmeze calea armelor ca viitori maiștri militari de marină.

Elev militar Ionuț Pașca are 21 de ani și, tocmai din Maramureș, a simțit chemarea pentru a se alătura Forțelor Navale Române.

„După terminarea liceului am lucrat o perioadă, însă nu eram pe deplin mulțumit de cum decurgeau lucrurile și permanent îmi doream mai mult. Tatăl și unchiul meu care sunt militari m-au încurajat să le calc pe urme și să îmbrac și eu uniforma Armatei României. Am ales Forțele Navale pentru că m-a atras perspectiva opțiunii de a călători, de a vedea lumea și de a face, în același timp, ceva util pentru țara mea. Depunerea jurământului militar este o mare realizare pentru mine și mă bucur că am putut oferi și familiei mele satisfacția acestui moment unic”, spune tânărul.

Colega lui, elev militar Laura Drăgan, este din Năvodari și este ceva mai familiarizată cu mediul cazon, după ce, vara trecută, a absolvit Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.

„Chiar dacă sunt în armată de la 14 ani, emoțiile tot au fost foarte mari astăzi. Era un moment pe care îl așteptam de mult, la care visam cu ochii deschiși și care, acum că a trecut, mă face să mă simt mai puternică. (...) Am ales să urmez această cale, în clasa a VIII-a, când cei de la colegiul militar au venit să facă o prezentare la noi în școală. Pe loc am fost impresionată de uniformele lor și de cum se comportau și am știut imediat că asta vreau să fac și eu. Pentru mine s-a dovedit o alegere foarte bună să vin în armată, iar tot ceea ce am experimentat până acum și oamenii cu care am intrat în contact, inclusiv aici, la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, mă motivează să vreau să merg mai departe și să ajung cât de sus pot în această carieră”, afirmă fata de doar 19 ani.

Pentru curajul lor de a-și asuma un viitor trăit cu disciplină, demnitate și onoare, dar și pentru modul în care a decurs ceremonia de vineri, locțiitorul Șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul de flotilă Marcel Neculae, i-a felicitat pe cei 76 de elevi care au depus jurământului și i-a asigurat că, de la vârful Forțelor Navale, viitorul lor nu este privit cu superficialitate, ci se fac demersuri pentru modernizarea întregii categorii de forțe, atât prin tehnică și nave noi, precum și prin îmbunătățirea calității vieții personalului.

Foto: Ionuț Felea