Elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale, la bordul navelor militare fluviale

  • 13/07/2023

 

Joi, 13 iulie, 66 de elevi din anul I de studii și patru instructori de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale  au desfășurat o vizită de documentare și instruire practică la bordul navelor Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie „Comandor Virgil Alexandru Dragalina” și Divizionului 88 Vedete Fluviale „Amiral Gheorghe Sandu”.

Elevii s-au ambarcat la bordul navelor fluviale, unde au fost repartizați la posturile de luptă, în funcție de specialități, și au participat la activitățile de instruire executate în cadrul Exercițiului „Litoral”.

De asemenea, au avut ocazia să aplice cunoștințele teoretice dobândite în primul an de studiu și să se familiarizeze cu armamentul, aparatura și tehnica din dotarea navelor Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, urmărind totodată cu atenție exerciții demonstrative de respingere a atacului inamicului aerian și naval, exerciții de minare și dragaj, precum și exerciții de asigurare a vitalității navelor desfășurate de marinarii militari de la bordul navelor fluviale.

Practica la bordul navelor le oferă elevilor o bază solidă pentru a-și construi o carieră de succes și îi pregătește pentru provocările și responsabilitățile viitoare. Pe lângă dezvoltarea competențelor tehnice și profesionale, instruirea alături de echipajele profesionalizate le oferă și posibilități de dezvoltare personală și de leadership.